Lupta sistemelor – partea IV(I)

Lupta sistemelor – partea I, partea II, partea III

ORTODOXIA şi ROMÂNISMUL  – I

Motto: “Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.”

(Sun Tzu, „Arta Războiului”)

În celelalte părţi am vorbit despre ROST încercînd să dăm o definiţie cît mai exactă şi cît mai clară a ceea ce presupune acesta. În această parte vrem să vorbim despre legăturaabsolut organică şi naturală dintre ROMÂNISM şi ORTODOXIE. Adesea, mulţi din cei care îşi spun „români”, chiar dacă sunt ortodocşi după botez şi chiar dacă de Paşte sau de Crăciun merg la Biserică, nu pot lega, fie din necunoaştere, fie din nedorinţă de a cerceta şi de a înţelege, rolul Ortodoxiei în apariţia şi perpetuarea poporului român. Nu vom face lecţii de etno-geneză pentru că astfel de discuţii sunt interminabile ci vom aborda problema strict logic şi apelînd la „luminătorii de conştiinţă” pe care i-a „produs” neamul românesc. Vom apela la ei atît ca la nişte exemple de viaţă cît şi la scrierile ce au rămas după ei.

 

Societatea noastră pierde tot mai mult legătura firească cu TRECUTUL reprezentat de înaintaşii noştri. Mai grav este faptul că obişnuiţi fiind cu corectitudinea politică şi cu un sistem de învăţămînt defectuos şi antinaţional, noi le furăm înaintaşilor noştri identiatea lor ortodoxă, transformîndu-i, astfel, în nişte forme fără conţinut. Dacă vorbim despre Ştefan cel Mare, toţi vor spune că este mare erou al românilor, că a consturit numeroase mănăstiri şi că a luptat împotriva turcilor, dar dacă vom vorbi despre Sf. Ştefan cel Mare, oamenii îl vor murdări cu toate cele auzite şi demult demonstrate ca falsuri. Oare Ştefan construia locaşuri sfinte pentru că nu avea ce face cu banii? Dar Neagoe Basarab, care a lăsat o superbă lucreare intitulată „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” care începe imediat cu „Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel întelept, si zioa si noaptea si în tot ceasul si în tot locul. Si sa foarte cuvine sa-l slavesti si sa-l maresti neîncetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumina si den nefiinta în fiinta.” şi în care Basarab-Vodă sfătuieşte pe fiul său: „Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor şi tuturor gloatelor, care ţi le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuşi Domnul Dumnezeul nostru şi mântuitorul Iisus Hristos ş-au vărsat sfântul sânge al său”. Neagoe Basarab va fi erou cît timp nu vom spune adevărul ce la şcoală nu l-am învăţat, anume că acesta era ORTODOX şi că fapta lui este produsul gîndirii şi moralei sale, iar morala este produsul credinţei ortodoxe, ori …istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero…spunea Petre Ţuţea. Din moment ce vom încumeta a spune adevărul, i se vor aduce mii de învinuiri căutînd la slăbiciunile firii umane şi anulînd artificial privirea de ansablu asupra acestuia (de altfel ca şi în cazul lui Sf. Ştefan). Dar Brîncovenii, oare nu sunt eroi? Vor spune că sunt pînă nu vom vorbi de sfinţii Brîncoveni care au fost martirizaţi pentru nelepădarea de credinţă, atunci toţi vor sări în capul Ortodoxiei şi le vor fura Brîncovenilor meritul care nu e doar în faţa poporului (care adesea este definit ca ultim rost) ci şi în faţa Bisericii, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu. Tind să cred că naţionalismul românesc rupt de contextul religios (fondul de drept al faptelor vitejeşti ale înaintaşilor noştri), duce spre încercarea poporului de a astupa această lipsă de fond, importînd sisteme străine ca liberalismul, democraţia, comunismul etc. care sunt şi ele religii în sine sau cel puţin produsele unor religii, dar străine omului românesc, avînd fiecare din acestea sistemul său valoric, ideologie şi felul său de înţelegere a moralei. Omul modern nu vrea să vadă ROSTUL de dincolo care a împins înaintaşii noştri spre faptele lor pe care acum le cinstim. De ce se întîmplă acest lucru? Se întîmplă pentru că noi, deşi avem nevoie acută şi mai mult ca niciodată de modele, nu ne este comod să recunoaştem drept modele oameni care au murit nu pentru bunăstare şi securitate ci pentru ceva mai mult,  pentru rostul transcedental al fiinţei umane. Omului modern îi este greu să înţeleagă cum poate un om să îşi dedice viaţa pentru un ROST, care pentru primul e ceva abstract. Însă acest „abstract” poate fi înţeles doar de cel care trăieşte cu duhul Ortodoxia; o dată ce ajunge să trăiască Ortodoxia, ceea ce pare abstract pentru omul secularizat, pentru creştin devine mai important ca propia viaţă, devine sensul vieţii, iar sensul vieţii este MÎNTUIREA.

Furînd înaintaşilor noştri identitatea ortodoxă, noi declanşăm un proces extrem de periculos pentru securitatea şi perpetuarea poporului român, noi lovim direct în sistemul spiritual care a stat la baza moralităţii şia servit drept fundament axului valoric al celor datorită cărora noi azi ne putem numi ROMÂNI. Mihai Eminescu foloseşte în articolul său – „Religie şi Naţionalitate”, în care pune în discuţie pericolul reprezentat de construirea unei catedrale catolice în Bucureşti, sintagma „român; adecă ortodox”. Mai zice Eminescu că „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. Adică a fi român înseamnă implicit a fi creştin de rit bizantin, mai mult, noţiunea de “român” nu poate fi internaţionalizată după cum se procedează acum, la baza “românismului” modern fiind actul numit “cetăţenie” (fapt care permite oricărui străin să devină cetăţean al României sau al Republicii Moldova, îndeplinind nişte cerinţe superificiale, care nu sunt purtătoare de autentice valori româneşti şi nici de trăire românească). Legătura dintre “ a fi român” şi “ a fi creştin” o demonstrează însăşi limba română în care “român”, pînă nu demult, era sinonim cu “om” şi “creştin”, percepere care s-a pierdut din cauza degradării duhovniceşti a poporului român. Trebuie să deducem de aici că a fi român presupune o complexă şi profundă trăire ortodoxă a fiecăruia dintre noi. A fi român nu e doar sînge şi trup, nu e doar limbă şi pămînt, ci a fi român e o stare de spirit, un fel de a fi, un mod de viaţă.

continuare: Ortodoxia şi Românismul – II

Reclame

2 responses to “Lupta sistemelor – partea IV(I)

  1. Pingback: Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă « anna ciofu

  2. Pingback: Lupta sistemelor – partea I | Atitudine alternativă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s