Argumentul exhaustiv al secolului XXI – „Părerea mea”

Adesea auzim în jurul nostru oameni, a căror argumentare a opiniilor lor se limitează la clasicul „părerea mea”. Cît nu am încerca să le explicăm că aceasta nu poate fi un argument, lucrurile par să nu se schimbe, mai mult, putem primi o înjurătură în adresa noastră. Totuşi problema acestei expresii este mai complexă decît pare. Aceasta vine dintr-o atitudine relativistă faţă de Adevăr. Fie că e vorba de ştiinţă, literatură, istorie, religie etc., totul se reduce la „părerea mea –părerea ta”. Cît de corectă este această atitudine? O considerăm totalmente greşită şi vom încerca să argumentăm poziţia noastră (deşi am putea să ne limităm la a spune că aceasta e părerea noastră şi să nu uităm, desigur, să amintim că avem tot dreptul la opinie şi la exprimarea acesteia – nu aşa ne învaţă maşinăria propagandistică globală?).

„Părerea mea” nu trebuie să fie argumentul opiniei, ci argumentul trebuie să fie în afara opiniei. Adică opinia trebuie să fie susţinută de un argument care să îi ateste veridicitatea. Atunci cînd folosim expresia „părerea mea” ca şi argument pentru opinia noastră (fie că o folosim din prostie, din lene intelectuală sau din lipsă de educaţie), noi ne punem pe noi ca măsură a tuturor lucrurilor, adică susţinem veridicitatea opiniei prin propria persoană. Dar acest lucru este absurd, ori existenţa noastră nicidecum nu încadrează opiniile noastre în dimensiunea adevărului absolut. Putem înţelege şi altfel, anume că existenţa opiniei susţine adevărul opiniei. Care din variante nu le-am alege, în fond avem acelaşi rezultat.

Orice lucru îşi are sensul său în afara sa: paharul îşi are sensul în apa cu care se umple, maşina îşi are sensul în distanţa pe care o parcurge, pixul îşi are sensul în rîndurile scrise cu acesta etc. Astfel şi părerile noastre îşi au argumentul în afara sa.

„Eu am părerea mea, tu ai părerea ta” este sloganul relativismului de care suntem infestaţi. Acesta denotă cît de profundă este dezbinarea societăţii noastre şi cît de adînc a intrat egoismul şi lenea intelectuală în mijlocul nostru. Filosoful, ministrul, scriitorul şi iubitorul de Basarabia, Vasile Conta (1845-1882) spunea că „Dacă ţinem seamă că acelaşi sînge curge în vinele tuturor membrilor unui popor, înțelegem că toţi aceşti membri vor avea, prin efectul eredităţii, cam aceleaşi sentimente, cam aceleaşi tendinţe, şi chiar cam aceleaşi idei; aşa încît la vreme de nevoie, la ocaziuni mari, inima tuturor va bate în acelaşi fel, mintea tuturor va adopta aceeaşi opinie, acţiunea tuturor va urmări acelaşi scop”. Adică relativismul este, în opinia marelui profesor, distructiv pentru popor. Desigur că în detaliinu se poate obţine un acord total, dar aici vorbim despre idei şi viziuni de ansamblu.

Cititorul se poate întreba de ce am trecut la relativism, cînd aceasta e o temă diferită, însă noi susţinem că aceasta nu este deloc o temă diferită. Tendinţa de a lansa păreri fără a le argumenta ulterior, vine din imposibilitatea unui compromis real între convingerile fundamentale opuse. Atunci, în ajutor ne vine expresia „fiecare cu părerea lui”, astfel importanţa oricărei discuţii reducîndu-se la o simplă diaree verbală. Dorinţa cunoaşterii adevărului va duce omul la aflarea părerii corecte, neacceptînd să rămînă cu o părere greşită. Din această cauză, anume ideologia relativismului este acea care susţine şi promovează „părerile” fără argumentare, fără susţinere, fără fundamente intelectuale, fără ancorare în Adevăr. Doi oameni cu păreri diametral opuse, nu pot avea ambii dreptate. Unicul lucru pe care îl pot avea ambii, este neadevărul opiniei lor.

În secolul trecut, istoricul, dramaturgul şi politicianul Nicolae Iorga, spunea că „nu te conving cu adevărat, decît ideile tale”. Societatea moldovenească a secolului XXI confirmă aceste cuvinte şi totodată le contrazice. Într-adevăr, nu mai ştim să ascultăm decît propriile păreri, chiar dacă sunt greşite şi chiar dacă nu avem argumente. Totodată, propriile noastre idei nu mai sunt idei în care să credem ci fiind infestaţi de virusul relativismului, ne acomodăm acelei opinii, acelui „adevăr”, care ne face existenţa comodă. Argumentul „părerea mea” slujeşte pe post de „scut imunitar” al intelectului omului leneş şi autosuficient.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s